Fanii formației Veszprem s-au strâns, duminică dimineață, în locul unde a fost înjunghiat mortal handbalistul Marian Cozma, pentru a-și arăta susținerea după decesul românului, informează presa din Ungaria.
Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, sâmbătă noapte, la discoteca Patriota Lokal din orașul unde juca, în altercație fiind implicați și alți doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum și croatul Ivan Pesic. Conform presei locale, handbalistul român în vârstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care și-a pierdut viața. Sesum și Pesici se află în prezent în secția de terapie intensivă a spitalului din localitate.
Agresorii de etnie rromă, cu care intraseră în conflict cei trei sportivi, nu au fost găsiți, conform unui anunț al Poliției din țara vecină.
"Sunt șocat. Este greu să spui ceva într-o astfel de situație. A fost ucis un sportiv extrem de popular, iar alți doi sportivi se află în stare critică. Ceea ce s-a întâmplat este ceva anormal pentru primul deceniu al secolului XXI. Sper ca acești ticăloși, acești criminali să primească cea mai severă pedeapsă", a declarat secretarul general al Federației Ungare de Handbal, Laszlo Sinka.
Conducerea Federației Ungare de Handbal a decis ca la meciurile ce vor avea loc, astăzi, în Ungaria, să se țină un minut de reculegere în memoria lui Marian Cozma.
 Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER